Avem veşti bune pentru deţinuţi! Intră în vigoare legea care prevede reducerea pedepsei


Ministrul Justiției a declarat că mâine va intra în vigoare Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiții necorespunzătoare, care prevede că la 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținuții vor beneficia de șase zile considerate executate.

El a spus că are „un plan coerent” de pentru rezolvarea problemei aglomerării din penitenciare, menționând că în luna ianuarie se va prezenta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și foaia de parcurs o va înainta până în ianuarie 2018.

Acesta a mai declarat: “Mâine (joi — n.r.) intră în vigoare Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. La 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținutul are beneficiul unui număr de șase zile care se consideră efectiv executate. (…) Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deținuți beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deținuți care vor fi puși în libertate, după care, tot prin intrarea în vigoare a legii, foarte mulți deținuți vor dobândi beneficiul, vocația de a solicita liberare condiționată”.