Categories
Internaţional Ştiri

Comisia Europeană a publicat raportul anual privind evoluția pieței muncii

Comisia Europeană a publicat raportul anual privind evoluțiile pieței muncii și ale salariilor din Europa, care arată că ocuparea forței de muncă din UE depășește nivelurile dinaintea crizei, cu peste 235 de milioane de persoane încadrate în muncă, iar șomajul, care în prezent este de 7,6%, se apropie și el de nivelurile anterioare recesiunii, informează un comunicat de presă.

În plus, raportul arată că a devenit mai ușor pentru șomeri să își găsească un loc de muncă. Pe de altă parte, regimurile de muncă mai flexibile au generat avantaje atât pentru întreprinderi, cât și pentru persoane, dar în unele cazuri au dus la un decalaj între lucrătorii care dețin diferite tipuri de contracte, astfel încât lucrătorii cu un contract temporar și cei care desfășoară o activitate independentă sunt mai puțin protejați.