Contestația împotriva măsurilor preventive, motiv de sesizare al CCR


Codul de procedură penală  a suferit o serie de modificări și completări determinate fie de admiterea unor excepții de neconstituționalitate, fie de anumite intervenții ale legiuitorului. Unul dintre articolele care au trecut printr-un astfel de proces a fost și art. 348 alin. 2 C.p.p.

În forma inițială acesta prevedea că în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive. În astfel de cazuri, judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

Prin legea 75/2016 acest articol a fost modificat îmbrăcând o haină nouă. Acesta prevede că în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive.

Care a fost motivarea excepției de neconstituționalitate?

Dispozițiile art. 348 alin. 2 C.p.p. sunt considerate a fi neconstituționale de autorul excepției de neconstituționalitate pe motiv că nu permit exercitarea niciunei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară se pronunță asupra măsurilor preventive precizate prin rechizitoriu, această încheiere fiind definitivă.

Din modul în care este redactat acest text creează discriminare între inculpații ale căror contestații sunt soluționate de instanțele de fond și cei ale căror contestații sunt soluționate direct de instanțele învestite cu soluționarea contestației. În această etapă procedurală atât inculpatul, cât și procurorul sunt  privați de posibilitatea de a  putea promova o cale de atac prevăzută de art. 205 alin. 1 C.p.p. Conform acestui text de lege,  împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează împreună cu dosarul cauzei judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară în 48 de ore de la înregistrare.

Acest text de lege încalcă prevederile constituționale cu privire la egalitatea în drepturi, la accesul liber la justiție, libertatea individuală, dreptul la apărare și folosirea căilor de atac.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 437/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 763 din 26 septembrie 2017. CCR a analizat evoluția în timp a modificărilor aduse art. 348 alin. 2 C.p.p. Înainte de apariția legii 75/2016 toate incidentele procedurale cu privire la măsuri preventive apărute, între data pronunțării încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriul împotriva căreia a fost formulată contestație și data soluționării acelei contestații de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, erau soluționate de către judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea contestată.

După apariția legii 75/2016, competența de a se pronunța legat de măsurile preventive, revine judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau completului competent de la ÎCCJ, dacă instanța sesizată prin rechizitoriu este ÎCCJ.

Dacă judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu, la cerere sau din oficiu, se pronunță cu privire la luarea, menținerea sau înlocuirea unor măsuri preventive și încheierea pronunțată este contestată și măsurile preventive dispuse sau prelungite expiră înainte de soluționarea contestației de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară, competența de a se pronunța legat de măsurile preventive aparține judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară.

Această procedură este o excepție de la regula conform căreia în soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută.

Legiuitorul a stabilit că împotriva încheierii prin care este soluționată contestația nu este prevăzută posibilitatea promovării unei căi de atac, astfel încât judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară se pronunță în primă și ultimă instanță asupra măsurilor preventive. Astfel, în cazul supus atenției CCR împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară nu poate fi promovată calea de atac a contestației. Acest lucru duce la concluzia că inculpatul și procurorul nu pot formula o cale de atac împotriva încheierii prin care se pronunță judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate cu rechizitoriul.

Știrile juridice arată că lipsa contestației atunci când se dispune cu privire la măsurile preventive ar duce la lipsirea inculpatului de dreptul de acces liber la justiție și la apărare. Faptul că lipsește calea de atac atunci când se ia o decizie cu privire la măsuri preventive privative de libertate, lipsa căii de atac împotriva hotărârii sau a încheierii încalcă dreptul la libertatea individuală.

CCR apreciază că acest text de lege încalcă și dreptul procurorului de a exercita calea de atac atunci când judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate cu rechizitoriu se pronunță în primă instanță cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma “sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației” din cuprinsul acestora este neconstituțională.