O sancţiune prevăzută în Legea energiei electrice a constituit motiv de sesizare CCR!


Cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesibilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului, îl constituie Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial nr. 485/2012.

Actul normativ menţionat prevede anumite sancţiuni. Astfel, potrivit art. 93 alin. 1) lit. 4, constituie contravenţie nerespectarea condiţiilor de valabilitate asociate licenţelor/atestatelor/autorizaţiilor emise de ANRE.

Acest articol de lege, potrivit ştirilor juridice, a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul legalităţii şi securităţii juridice, astfel cum acest principiu a fost interpretat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în cea a Curţii Constituţionale. Aceste prevederi legale stabilesc o contravenţie într-un mod general, ambiguu şi imprecis, nefiind precizată în mod clar încălcarea cărei obligaţii a titularului de licenţă din condiţiile de valabilitate asociate licenţei emise de către A.N.R.E. ar constitui contravenţie şi ar atrage, ca urmare, răspunderea contravenţională a acestui titular. Astfel, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate.

Astfel, se consideră că profitând de caracterul general, neclar/imprecis şi neprevizibil al normei, A.N.R.E. are posibilitatea de a considera, în mod excesiv şi arbitrar, ca reprezentând contravenţie nerespectarea oricărei obligaţii din licenţa de furnizare prin trimiterea făcută în această licenţă la normativele, prescripţiile, standardele şi alte acte normative în vigoare în sectorul energiei electrice. De aici rezultă că nerespectarea oricărei dispoziţii normative ar putea reprezenta o contravenţie, cu consecinţa aplicării de sancţiuni contravenţionale titularilor de licenţă. Astfel, autoarea excepţiei arată că a fost sancţionată contravenţional pentru că a stabilit în sistem pauşal, în baza unei note de constatare proprii, o anumită cantitate de energie electrică de recuperat ca urmare a unei intervenţii neautorizate asupra instalaţiilor dintr-un imobil.

Curtea Constituţională a reţinut că art. 93 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 123/2012 nu prezintă niciun viciu de neconstituţionalitate, el nu se referă la condiţiile generale de acordare a licenţei, ci la condiţii concrete aplicabile titularului licenţei, textul legal nefolosind expresia “condiţii generale”. Faptul că în cadrul condiţiilor concrete (care însoţesc licenţa) sunt incluse, în fapt, atât prevederi cu caracter general, cât şi cu caracter specific, precum şi modul de raportare la acestea a organelor constatatoare este mai degrabă o problemă de legalitate decât de constituţionalitate.

Prin urmare, nu poate decât să respingă excepţia de neconstituţionalitate, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 316/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 651/2017.