Sectorul viţei de vie va primi sprijin din partea statului!


Pentru a veni în sprijinul solicitanților din sectorul vie-vin și pentru a crește absorbția fondurilor europene alocate măsurilor notificate în Programul Național de Sprijin al României 2014 – 2018, a fost elaborat un act normativ care, pe lângă investițiile deja accesate de către producători, cuprinde și investiții în construcția de imobile noi destinate vinificației (crame), laboratoare pentru controlul calității, imobile cu destinația de prezentare și vânzare, săli de degustare, care, până la apariția prezentului ordin.

Sprijinul se acordă în baza Ordinului nr. 208/2017 privind modificarea și completarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de învestiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al României (PNS) în sectorul vitivinicol 2014 – 2018, aprobate prin Ordinul nr.1801/2014.

Condiția principală pentru accesarea tuturor operațiunilor eligibile din cadrul măsurii de investiții este ca solicitantul să producă vinuri, în unitatea proprie, sau în nume propriu la terți și să comercializeze producția vinicolă obținută.