Chiar dacă victima agresiunii domestice va renunţa la plângere, agresorul va răspunde penal!


Agresorii ar putea fi obligați să răspundă penal, chiar dacă victimele violenței domestice renunţă la plângeri. E un nou proiect de lege care dacă va trece de Parlament va înlătura riscul de agresiuni și abuz, spun inițiatorii. Acum legea lasă o portiţă pentru agresori: scapă de răspunderea penală, în cazul împăcării cu victima.

Dacă legea nu este fermă în a-i descuraja ori pedepsi pe agresori, ea riscă să nu fie un instrument adecvat pentru a apăra victimele!

Aceasta este una dintre motivaţiile unui proiect de lege semnat de aproape 60 de deputaţi. Ei propun modificarea Codului Penal astfel încât împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală. Portiţa de acum menţine riscuri majore, se arată în expunerea de motive