Numirea reprezentantului persoanei juridice conduce la o practică judiciară unitară?


În cadrul procesului penal persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.

Însă potrivit art. 491 alin. 2) C. procedură penală dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. Iar alin. 3) al aceluiaşi articol prevede că în cazul în care persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii.

În practica judiciară a intervenit o dificulatate în interpretarea dispoziţiilor legale iar în acest sens a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunii de drept.

Potrivit ştirilor juridice, chestiunea de drept supusă atenţiei are în vedere dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal sau de practicianul în insolvenţă, în ordinea şi condiţiile stabilite de textul legal, sau instanţa de judecată poate opta între cei doi, înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal.

Opinia practicii judiciare

În opinia majoritară s-apreciat că există o ordine între cele două alineate, respectiv că alin. (2) al art. 491 din Codul de procedură penală are prioritate faţă de alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în măsura în care există interese contrarii între persoana juridică şi reprezentantul legal al persoanei juridice, acestea nu pot avea acelaşi mandatar şi, în consecinţă, instanţa poate opta între cei doi înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal. De asemenea, în situaţia în care asistenţa juridică este obligatorie conform art. 90 din Codul de procedură penală, instanţa va desemna un avocat din oficiu pentru a asigura dreptul la apărare pentru persoana juridică întrucât prezenţa practicianului în insolvenţă nu este suficientă.

Opinia minoritară susţine că, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al acesteia, pentru reprezentarea persoanei juridice instanţa va desemna un practician în insolvenţă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ICCJ prin Decizia nr. 19/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 494/2017, susţine că rezultă cu claritate din cuprinsul dispoziţiilor legale că în ipoteza în care, pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, doar în situaţia în care persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat de organul judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii.

Astfel, în acest context, nu este necesară o intervenţie din partea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care nu ar putea face altceva decât să reia textele de lege anterior menţionate.

Prin urmare, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nefiind învestit cu o veritabilă problemă de drept.