Dosarul privind adoptarea de către Guvern a O.U.G nr.13/2017 a fost clasat!


Procurorii Parchetului General au dispus clasarea dosarului privind adoptarea de către Guvern a Ordonanței 13 prin care erau aduse mai multe modificări Codurilor penale.

În luna martie, Parchetul General a deschis un dosar penal în legătură cu adoptarea de către Guvern, pe 31 ianuarie 2017, a OUG 13, fiind investigate mai multe fapte: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin. 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Reamintim că inițial, dosarul a fost constituit pe rolul DNA, iar în luna februarie procurorii anticorupție au clasat o parte din dosar, iar restul l-au declinat la Parchetul General, având indicii că unele avize pentru adoptarea OUG 13/2017 au fost distruse ori sustrase la Ministerul Justiției, iar alte documente au fost ”plăsmuite”.