Achitat de două instanțe și condamnat în recurs, un român câștigă procesul la CEDO contra României


„Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul.” (Giuseppe Roya) Mulți dintre cei care s-au confruntat cu un proces au înțeles că dreptatea este relativă și, de multe ori, nu triumfă așa cum ar trebui. Cei pentru care dreptatea nu s-a putut regăsi pe meleagurile mioritice, s-au adresat la CEDO încercând să probeze faptul că au fost supuși unor abuzuri în timpul procesului din România.

România este condamnată pe bandă rulantă la CEDO pentru faptul că nu a putut asigura un proces echitabil și, acest lucru, ne costă la propriu o grămadă de bani pe care îi plătește fiecare român din buzunarul său. Probabil că acest lucru se întâmplă pentru că „dreptatea nu costă nimic și de aceea n-are circulație în comerț.”  (Liviu Rebreanu)

Caz practic

În iunie 2004 I.P. a fost arestat preventiv pe motiv că ar fi un traficant internațional de stupefiante. Acesta era acuzat că i-ar fi cerut lui C.I. lucrător al Brigăzii Antiteroriste să intervină pe lângă vameșul B.C. pentru a facilita trecerea lui R.R. prin punctul de control la frontieră de pe aeroport fără să îi verifice bagajele, deși cunoștea că R.R. transporta cocaină.

Reclamantul I.P. nu a recunoscut faptele de care era acuzat. În august 2004 au fost trimiși în judecată reclamantul I.P. și R.R.  pentru trafic internațional de stupefiante. Rechizitoriul avea la bază acte, declarații ale martorilor și înregistrări video.

Tribunalul i-a audiat pe I.P. și pe R.R., plus  șaisprezece martori, a vizionat înregistrările video și a decis în iunie 2005 să îl condamne pe R.R. la 16 ani închisoare pentru trafic internațional de stupefiante și să îl achite pe I.P. pe motiv că, din probele de la dosar, nu rezultă că ar fi comis faptele de care era acuzat.

Împotriva hotărârii s-a declarat apel și, în septembrie 2005, curtea de apel a reîncadrat juridic faptele, l-a condamnat pe I.P. la 15 ani închisoare pentru complicitate la trafic internațional de stupefiante ținând cont de declarațiile unor martori. În recursul împotriva acestei decizii, în decembrie 2006 ÎCCJ a casat hotărârea din septembrie 2005 și a trimis cauza la curtea de apel pentru rejudecare, pe motiv că această instanță îl condamnase pe I.P. fără să îl asculte în prealabil.

În mai 2007, curtea de apel l-a audiat pe I.P. și l-a condamnat la 15 ani închisoare pentru complicitate la trafic internațional de stupefiante. Reclamantul a formulat recurs și în decembrie 2007, ÎCCJ a casat hotărârea din mai 2007 a curții de apel trimițând iar cauza spre rejudecare, pe motiv că hotărârea fusese pronunțată de un judecător incompatibil.

În mai 2008 curtea de apel a respins apelul parchetului și a decis să îl condamne pe R.R. la 16 ani închisoare pentru trafic internațional de stupefiante și să îl achite pe I.P. Împotriva acestei decizii, parchetul a declarat recurs, susținând că I.P. se face vinovat de faptele de care este acuzat. În recurs nu a fost audiat niciun martor și nu a fost depusă la dosar nicio probă nouă.

În aprilie 2009, ÎCCJ a admis recursul parchetului și a considerat că din conținutul declarațiilor anumitor martori rezultă că reclamantul se face vinovat de complicitate la trafic internațional de stupefiante și l-a condamnat la 15 ani de închisoare.

În octombrie 2009, reclamantul I.P. a sesizat CEDO pe motiv că i s-a încălcat dreptul al un proces echitabil, deoarece a fost condamnat de ÎCCJ fără administrarea nemijlocită de probe și mărturii, deși fusese achitat de instanțele de grad inferior pe baza acelorași probe.

Ce a decis CEDO?

CEDO s-a pronunțat în februarie 2017, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial 411 din 31 mai 2017. Analizând actele dosarului, CEDO constată că I.P. a fost condamnat de curtea de apel de două ori, dar, aceste hotărâri au fost casate pentru erori de procedură, iar după interogarea lui I.P. și a unor martori aceeași curte de apel l-a achitat pe reclamant. Practic, I.P. nu a fost condamnat penal printr-o hotărâre validă a unei instanțe inferioare.

În recurs ÎCCJ a examinat problema vinovăției și s-a bazat pe aceleași probe care determinaseră inițial achitarea, dar a decis condamnarea lui I.P. ÎCCJ a interpretat declarațiile martorilor aflate la dosar fără să asculte ea însăși martorii. ÎCCJ nu s-a limitat la simpla apreciere a unei chestiuni de drept, ci a dat o nouă interpretare faptelor, aspect care a dus la o reîncadrare a acțiunilor reclamantului. În acest context, soarta lui I.P. s-a agravat.

CEDO consideră că ÎCCJ ar fi trebuit să analizeze necesitatea unei noi audieri a martorilor, deoarece atunci când se decide vinovăția sau nevinovăția unui inculpat, instanța trebuie să audieze personal martorii pentru a le evalua credibilitatea, fapt ce nu se poate realiza doar prin simpla citire a declarațiilor acestora aflate la dosar.

Chiar dacă Guvernul susține că reclamantul nu ar fi cerut instanței ascultarea martorilor, instanța de recurs era obligată să ia din oficiu măsuri în acest sens. Știrile juridice arată că CEDO a concluzionat că lui I.P. i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că a fost condamnat de ÎCCJ fără audierea directă a martorilor, în contextul în care fusese achitat de două instanțe inferioare.

Reclamantul I.P. a solicitat suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat și Curtea i-a acordat suma de 3.000 EUR care va fi achitată în 3 luni de zile.