Începând cu data de 1 iunie părţile I si II ale Monitorului Oficial vor putea fi citite online gratuit


Părţile I si II ale variantei online a Monitorului Oficial vor putea fi citite online gratuit, în mod permanent, nu doar timp de zece zile de la apariţia numerelor în publicaţie, arată un act normativ care va intra în vigoare de la 1 iunie 2017.

Legea nr. 195/2016 pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016 și se va aplica de la 1 iunie 2017.

Aşa cum reiese din lege, toate cele șapte părți ale Monitorului Oficial al României vor fi disponibile contra-cost în varianta tipărită, însă în varianta electronică părțile I și II vor fi gratuite, fără nicio limitare temporală.

În prezent, toate cele șapte părți ale variantei electronice a Monitorului Oficial sunt disponibile gratuit timp de doar zece zile de la publicare. Astfel, persoanele care vor să citească numere ale Monitorului mai vechi de zece zile trebuie să le cumpere.

În forma adoptată de senatori, actul normativ prevedea că toate părțile ediției electronice a Monitorului urmau să fie gratuite permanent, însă deputații au limitat gratuitatea doar la partea I și partea a II-a. De asemenea, nu exista un termen ulterior de intrare în vigoare, însă data de 1 iunie 2017 a fost introdusă la cererea reprezentanților publicației oficiale a României, pentru a exista timpul necesar punerii în aplicare a noilor dispoziții.