Se doreşte amânarea intrării în vigoare a Legii privind diminuarea risipei alimentare!


Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat că aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare trebuie amânată pentru a nu crea reţele de comerţ paralele, care ar putea să ia produse cu 3% din valoare şi apoi să le vândă la o anumită dată cu 25%, lucruri greu de stăpânit şi de ţinut sub control în România.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine prelungirea, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a termenului pentru aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare până la data de 31 decembrie, în urma dezbaterilor cu reprezentanţilor sectoarelor aflate sub incidenţa legii, deşi ea nu avea norme de aplicare, dar trebuia să intre în vigoare de la 21 mai 2017.