Contribuţii sociale mai mari pentru angajaţii part-time!


Statul vrea să taxeze munca part-time ca pe cea cu norma întreaga. De la 1 iulie, firmele care au angajaţi care lucrează 2, 4 sau 6 ore trebuie să achite contribuţii sociale mai mari.

Oficialii din Finanţe susţin că mulţi patroni încheie contracte part-time şi le dau titularilor bani la negru.
Peste 360.000 de români apar în acte cu un singur job, part-time, plătit în medie cu 500 de lei. Prea puţin ca să fie adevarat, spun autorităţile.
Măsura se va aplica angajaţilor part-time care nu mai au nicio alta sursă de venit, adică niciun contract de munca sau pensie şi care căştiga sub 1.065 de lei net pe luna.

Practic, pentru angajaţii care lucrează 2, 4 sau 6 ore, patronii vor achita aceleaşi contribuţii ca pentru o norma întreagă şi un salariu minim pe economie.