Se propune schimbarea condiţiilor în care sunt sancţionaţi transportatorii ilegali de mărfuri şi persoane


Ministerul Transporturilor vrea să scoată sintagma ”în mod repetat” din articolul de lege care prevede condiţiile în care sunt sancţionaţi transportatorii ilegali de mărfuri şi persoane, în condiţiile în care autorităţile nu pot demonstra caracterul repetat al faptei ilegale, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă.

În Legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi, de mărfuri sau persoane, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice sau juridice “pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul”.

În proiectul de OUG, dispare din articolul respectiv sintagma “în mod repetat”, astfel că autorităţile ar putea aplica sancţiunea imediat, fără a mai fi nevoite să demonstreze caracterul repetat al faptei. Potrivit ministerului, actualele dispoziţii ale legii nu prevăd o sancţiune clară pentru cei care desfăşoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie taxi valabilă.

Prin modificarea propusă, autorităţile vor să clarifice condiţiile de aplicare a sancţiunilor, iar aplicarea acesteia se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei.