România şi SUA vor colabora în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor grave


Guvernul României și Guvernul Statelor Unite vor colabora, prin intermediul unor puncte naționale de contact, pentru asigurarea schimbului de informații între autoritățile cu atribuții în prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor grave și a infracțiunilor de terorism.

În acest sens, Executivul a aprobat proiectul Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la Washington, la 5 octombrie 2015.

Acordul prevede furnizarea de către autoritățile române și americane a datelor de referinţă din sistemele naţionale automate de identificare dactiloscopică și din bazele de analiză ADN, utilizate în prevenirea şi investigarea infracţiunilor. Conform documentului, procedurile se aplică faptelor ce constituie infracțiuni pasibile, potrivit legislației naționale a celor două state, de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este mai mare de un an sau de o pedeapsă mai gravă.