Comisia Europeană vine cu propuneri în ceea ce privesc fondurile de pensii!


Comisia Europeană (CE) a propus atenuarea reglementărilor privind instrumentele financiare derivate, o decizie în urma căreia fondurile de pensii vor economisi miliarde de euro, în încercarea de a stimula creşterea economiei europene.

Noile reglementări au fost introduse în 2012, pe fondul acuzaţiilor că tranzacţiile cu derivate ar fi accentuat criza financiară din 2007-2009. Autorităţile încearcă acum să sprijine creşterea economiei europene prin înăsprirea reglementărilor pentru companii şi investitori dar nu şi pentru marile bănci. 

Comisia Europeană (CE) a propus un proiect de lege prin care timp de încă trei ani fondurile de pensii nu vor trebui să clarifice tranzacţiile lor cu derivate, o decizie care va ajuta aceste fonduri să facă economii de miliarde de euro.