Ce prevede proiectul de Hotărâre privind susţinerea apicultorilor?


În ultimul timp mierea românească este din ce în ce mai apreciată la nivel internaţional. Ne putem mândri că avem una dintre cele mai calitative producţii de miere.

Pentru România, apicultura reprezintă un vector al creșterii economice prin polenizarea plantelor cultivate entomofile, o cale de ameliorare a bunăstării populației din mediul rural ca sursă de venit suplimentar, un senzor al poluării precum și un factor de menținere a biodiversității prin intermediul polenizării florei spontane.
În aceste condiţii, apicultura dobândeşte un rol tot mai important ca furnizoare de produse alimentare (miere) dar şi ca vector de creştere a producţiei apicole prin polenizarea culturilor entomofile.
De asemenea, are rol în menţinerea sănătăţii populaţiei prin intermediul produselor cu mare valoare profilactică şi terapeutică.

În prezent, România se situează printre ţările cu o apicultură bine dezvoltată, această situaţie fiind o consecinţă a efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem, a cantităţii de miere obţinută, a diversificării producţiei apicole şi a rezultatelor activităţilor de cercetare ştiinţifică şi de pregătire a specialiştilor.

Având în vedere aceste considerente statul şi-a propus să sprijine apicultorii prin iniţierea unui Program naţional.

O noutate legislativă o reprezintă proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar, proiect care se află în dezbatere publică.

Valoarea sprijinului financiar

Valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alocat pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019, este de 48.813.495,36 lei.

Cine poate beneficia de acest program?

De acest program pot beneficia:

-apicultorii, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 pentru acţiunile: combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei; raţionalizarea transhumanţei; măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune;

– cooperativele agricole recunoscute, conform legislaţiei în vigoare pentru acţiunea asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori.

Achiziţionarea prin intermediul cooperativelor de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox

Beneficiarii pot fi cooperativele agricole recunoscute iar cheltuielile eligibile sunt de până la 75% din preţul fără TVA pentru decontarea achiziţiilor de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox, cu condiţia să menţină minimum 3 ani utilajele achiziţionate.

Se decontează o centrifugă inox, pe minim 6 rame, reversibilă, electrică / manuală/radială / 300 familii de albine, un maturator de minim 500 litri, şi un topitor de ceară cu abur din inox / 300 familii de albine.

Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât şi pentru apicultura ecologică

Beneficiari pot fi apicultori, persoane fizice sau persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.

Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral

Beneficiari pot fi persoane fizice sau persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.

Cheltuielile eligibile sunt preţul fără TVA pentru achiziţia de cutii, dar nu mai mult de 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasaţi în pastoral de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar.

Achiziţionarea de accesorii apicole

Şi în acest caz beneficiarii pot fi persoane fizice sau juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.

În acest caz cheltuielile eligibile sunt reprezentate de preţul fără TVA pentru decontarea achiziţiei de colectoare de polen sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% colectoare din totalul stupilor cu familii de albine deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiţia să menţină minimum 3 ani accesoriile achiziţionate. Iar în cazul decontării achiziţiei de uscător de polen sau încălzitor miere, până la  75 % din preţul fără TVA.

Reamintim că acest proiect este în fază de dezbatere publică putând surveni unele modificări până la adoptarea lui în formă finală.