Categories
Internaţional Ştiri

Statele care nu îndeplinesc standardele UE ar putea pierde accesul la anumite fonduri europene

Statele membre care nu îndeplinesc standardele Uniunii Europene în ceea ce privește statul de drept ar putea pierde accesul la anumite fonduri europene, potrivit propunerilor referitoare la reformarea sistemului fondurilor de coeziune.

Documentul de șapte pagini sugerează că plățile fondurilor de coeziune ar putea fi blocate dacă standardele în domeniul statului de drept ale unei țări membre au fost criticate de Comisia Europeană.

S-a amintit de Ungaria și Polonia, ambele țări fiind beneficiare ale unor sume importante din fondurile de coeziune ale UE şi care s-au confruntat în repetate rânduri cu astfel de critici.

Categories
Fiscalitate Ştiri

Firmele cu datorii ar putea fi scutite de penalităţi dacă achită datoria până la data de 30 septembrie

Firmele și persoanele fizice cu datorii către stat cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 vor fi scutite de penalități și jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care le-a rămas de plătit este achitată până la finalul anului, este noua facilitate pregătită de la nivel politic.

Argumentele avansate sunt „stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligațiilor fiscale și maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare”.

Categories
Articole Proiecte şi propuneri legislative

Poliţistul va putea emite un ordin de protecţie provizoriu potrivit unui proiect de act normativ!

Protecţia cetăţenilor împotriva oricăror forme de violenţă chiar şi violenţă în familie a devenit prioritară pentru Ministerul Muncii.

În prezent, amploarea şi gravitatea fenomenului violenței domestice în România lansează semnale îngrijorătoare, mergând până la decesul victimelor, astfel încât acestea reclamă, în mod imperios, măsuri active, care, pe de o parte, să limiteze fenomenul prin măsuri de prevenire și de gestionare a recidivei faptelor de violență, din perspectiva agresorilor, iar, pe de altă parte, să vină în sprijinul victimelor acestor violenţe.

Astfel, potrivit ştirilor juridice, a fost lansat în dezbatere publică un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Ministerul Finanţelor are în vedere suplimentarea plafonului alocat pentru Programul “Prima Casă”

Ministerul Finanțelor este pregătit să suplimenteze plafonul alocat pentru acordarea de credite prin programul Prima Casă, în contextul în care cererea puternică a epuizat deja alocările pentru multe dintre băncile care acordă astfel de împrumuturi.

Programul Prima Casă rămâne în continuare atractiv pentru cei care vor să achiziționeze o locuință pe credit, în principal din cauza avansului foarte redus, de numai 5%.

Ministerul Finanțelor are în vedere o suplimentare cu 500 de milioane de lei a plafonului alocat, după epuizarea actualului plafon de 2,5 miliarde de lei, alocat în primele luni ale anului.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Proiecte şi propuneri legislative

Statul Academiei de Ştiinţe Medicale va suferi unele modificări potrivit unui proiect de hotărâre!

Înființarea Academiei de Ştiinţe Medicale (ASM) a fost un răspuns la nevoia societății românești de a avea for medical academic și un corp profesional de elită format din principalii reprezentanți ai domeniilor medicale.

Principalele scopuri ale Academiei sunt: de a contribui la progresul cunoștințelor științifice în domeniul medicinei umane și altora, care au legătură cu medicina, și a le dezvolta în România, de a studia și a discuta obiectivele științifice ale organizării sanitare, asistenței și asigurărilor sociale și a-și da avizul pe baza concluziilor stabilite.

Recent potrivit ştirilor juridice a fost publicat un proiect de Hotărâre de modificare a Statului acestei instituţii academice.

Categories
Articole Drept civil

Procedura de soluţionare a abţinerii sau recuzării încalcă dreptul la apărare?

Judecătorii care se află în situaţii de incompatibilitate pot solicita să se abţină sau persoanele interesate pot formula o cerere de recuzare.

În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a abţinerii sau recuzării, art. 51 C. procedură civilă prevede că instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.

Acest text de lege, potrivit ştirilor juridice, a fost criticat pe motive de neconstituţionalitate.

Categories
Articole Dreptul muncii

A fost publicată legea care prevede majorări salariale pentru primari, personal militar şi alte categorii de personal!

După lungi discuţii privind salarizarea personalului din Ministerul Apărării iată că a fost publicată în Monitorul Oficial legea care prevede unele beneficii pentru aceştia dar şi pentru primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Noutatea legislativă o reprezintă Legea nr. 115/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 403/2017.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Salarizare Ştiri

Unii funcţionari vor beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de 15% din salariul de bază

Funcţionarii publici din Ministerul de Finanţe, Ministerul Mediului, Ministerul Muncii şi din instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, cei din Ministerul Justiţiei, precum şi funcţionarii din serviciile Parlamentului beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 15% din salariul de bază, potrivit unui amendament la Legea salarizării adoptat de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Această prevedere nu se aplică pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale, pentru care se acordă o majorare de 10% a salariului de bază.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă este în faza de avizare!

Ministrul Turismului a afirmat în Parlament că proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă este în faza de avizare la ministere, urmând a fi adoptat de Guvern până la data de 1 iulie. Ministrul a ţinut să precizeze că instituţiile publice care nu şi-au bugetat aceste vouchere vor trebui să o facă abia după rectificarea bugetară din vară.

În proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care instituţiile şi autorităţile publice ar putea fi obligate să acorde de la 1 iulie vouchere de vacanţă angajaţilor din sistemul public se prevedecă că acestea vor fi în cuantum de maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, impactul bugetar fiind estimat la 1,73 miliarde lei.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Social Ştiri

Autorităţile vor oferi locuinţe de sprijin familiilor care nu au posibilitatea de a plăti creditul ipotecar

Camera Deputaţilor a adoptat modificările la legea locuinţei care prevăd că autorităţile oferă locuinţe de sprijin familiilor care au ajuns în imposibilitatea de a plăti creditul ipotecar, admiţând în parte solicitarea preşedintelui de reexaminare a legii.

Proiectul de lege reglementează un nou tip de locuinţă, respectiv ‘locuinţa de sprijin’ şi a fost adoptat de Parlament în noiembrie anul trecut. Legea a fost trimisă de preşedinte spre reexaminare în Parlament în luna decembrie, pe motivul “lipsei de claritate şi precizie a normelor juridice”, iar deputaţii au admis în parte această cerere.