România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa


România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa. Astfel, statul român încasează circa 50% din cheltuiala unui angajator care plăteşte salariatul la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie, de exemplu, rata de taxare pentru cele mai mici salarii din economie este de numai 17,15%.

România se află pe locul opt în rândul statelor din UE cu cel mai ridicat nivel de taxare a salariului minim, după Franţa (unde rata de taxare aplicată la salariul minim este de 87,6%), Italia, Slovacia, Ungaria, Olanda, Suedia şi Estonia, unde nivelul de taxare variază între 50% şi 80% din salariul minim. Deşi are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim, România are unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa, arată datele KPMG. Cu numai 322 euro/lună (1.450 lei brut/lună), salariul minim din România este mai mare doar prin comparaţie cu cel din Bulgaria (235 de euro/lună).