Chiriile ANL se vor diminua!


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a pus în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă care prevede scăderea chiriilor pentru locuinţele ANL. Chiriaşii vor plăti cel mult un procent cuprins între 10% şi 30% din venit.

Proiectul stabileşte nivelul maxim al chiriei la 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară. Procentul creşte la  20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară şi nu este dublu faţă de salariul minim brut pe ţară; şi ajunge la maxim 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100%  din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Forma actuală de calcul a chiriilor ţine cont de suprafaţa locuinţei, de valoarea de înlocuire a construcţiei, de amortizarea imobilului, de cheltuielile de întreţinere, reparaţii şi administrare. În plus, chiria este stabilită în euro, pe baza cursului valutar din data de 30 septembrie a fiecărui an. Mai mult, nivelul chiriei lunare se ponderează cu un coeficient specific rangului localităţii în care se află imobilul. Acest indicator variază între 0,8, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti. Valoarea rezultată se mai ponderează cu un coeficient de venit. Pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie, indicatorul este de 0,9, pentru cei care depăşesc această valoare, dar nu ajung să câştige dublul salariului minim brut pe economie, coeficientul este de 0,95, iar celor cu venituri peste dublul salariului minim li se aplică o cotă de 1.