Inspectorii ANAF au fost lăsaţi fără sporul de risc şi de suprasolicitare neuropsihică!


Construcția bugetară pentru anul 2017 nu prevede fonduri care să susțină acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv 25% din salariul de bază, de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenți, însă, în cazul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, se vor lua măsurile necesare, precizează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Fiscul menționează, totodată, că, în ciuda acestei situații, conducerea ANAF a apreciat necesitatea menținerii acestui spor în cuantum de 5% din salariul de bază pentru inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, precum și a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) a criticat inițiativa Guvernului de a diminua sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru angajații structurii Antifraudă de la 25% la 5%, susținând că riscul în combaterea și impunerea disciplinei economico-financiare a crescut.

Totodată, SNFP solicită extinderea aplicării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru celelalte instituții cu atribuții de control și executare, respectiv, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Protecția Consumatorului, Inspecția Muncii, Garda Națională de Mediu, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).