Să nu uităm că O.U.G. nr. 13/2017 a atras încă o sesizarea a Curţii Constituţionale pe motiv că ar fi existat conflict între autorităţile statului.

Potrivit ştirilor juridice, acest conflict juridic s-a considerat a fi între autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, precum şi dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, şi autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte.

Astfel s-a susţinut că în ceea ce priveşte conflictul juridic de natură constituţională dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, şi autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, reprezentantul Preşedintelui României apreciază că, în stabilirea existenţei conflictului, ceea ce prezintă relevanţă juridică nu este analiza respectării procedurii legislative, ci cooperarea loială dintre autorităţile publice implicate în această procedură. Astfel, recurgerea la procedura avizării doar în mod formal nu dă posibilitatea decidentului care solicită avizul de a lua cunoştinţă de opinia celui căruia i s-a solicitat avizul, astfel că nu există un dialog real, o colaborare loială între autorităţile publice implicate în procedura elaborării unui act normativ.

Prin urmare, şi în acest caz a existat un conflict juridic întemeiat pe ignorarea principiului cooperării loiale care ar trebui să guverneze raporturile dintre autoritatea executivă şi autoritatea judecătorească.

Curtea Constituţională a reţinut, în Decizia nr. 63/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 145/2017, în virtutea principiului separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 61 alin. (1), Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, componente ale autorităţii judecătoreşti în virtutea capitolului VI, al titlului III – Autorităţile publice, din Constituţia României, au misiunea constituţională de a realiza justiţia, în temeiul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective, de a reprezenta interesul general al societăţii şi de a apăra ordinea de drept, în activitatea judiciară, în temeiul art. 131 alin. (1) din Constituţie, respectiv de a realiza rolul de garant al independenţei justiţiei, în temeiul normei constituţionale cuprinse în art. 134 alin. (4), şi nicidecum un rol în activitatea de elaborare a actelor normative, prin participarea la procedura de legiferare.

În concluzie, Curtea constată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu a generat un conflict juridic de natură constituţională între autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, şi autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, întrucât Guvernul nu a împiedicat autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, să-şi realizeze o atribuţie constituţională, ci a acţionat intra vires, exercitând o competenţă proprie conferită de prevederile art. 115 din Legea fundamentală.