Care sunt actele pe care trebuie să le depui ca să beneficiezi de Programul “Prima chirie”?


Pentru stimularea şomerilor statul a pus la dispoziţia şomerilor mai multe prime pe care le pate acorda dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Menţionăm că aceste beneficii au fost introduse prin O.U.G. nr 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Potrivit legislaţiei, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, şomerul poate benefia de patru prime: prima de activare, prima de încadrare. prima de instalare şi prima de relocare. Dacă pentru primele trei prime există norme de aplicare pentru cea de-a patra acum se află în dezbatere publică.

Potrivit ştirilor juridice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a pus în dezbatere publică normele de aplicare ale hotărârii de Guvern prin care se acoperă 75% din cheltuielile cu chiria şi utilităţile, dar nu mai mult de 900 de lei, pentru şomerii care îşi găsesc un loc de muncă la o distanţă de 50 de kilometri faţă de locul de reşedinţă.

Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni şi se acordă la cerere şi nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislaţie.

Pentru acordarea primei de relocare, persoanele care se califică trebuie să-şi depună dosarul la agenţiile de ocupare a forţei de muncă judeţene sau din Bucureşti, în termen de 60 de zile după ce îşi găsesc un loc de muncă.

Ce acte sunt necesare pentru a beneficia de primă?

Potrivit normelor propuse, sunt destul de numerose actele care trebuiesc depuse, şi anume:

  1. O cerere tip;
  2. Actul de identitate al solicitantului şi al soţului/soţiei sau copiilor aflaţi în întreţinere;
  3. Contractul de muncă, în copie, sau dovada încadrării printr-un act eliberat de angajator, pe suport de hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, cu precizarea locului de muncă;
  4. Se scrie un angajament, după un model dat, pentru respectarea distanţei faţă de locul de domiciliu;
  5. declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii doi ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă;
  6. declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani persoana angajată nu a mai avut raporturi de muncă sau de serviciu cu alţi angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă;
  7. declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că pentru persoana respectivă ori familia acesteia se asigură sau nu se asigură locuinţă de serviciu ori se suportă sau nu se suportă cheltuielile aferente din fondurile angajatorului;
  8. declaraţie pe propria răspundere a persoanei încadrate în muncă din care să rezulte că autoritatea publică locală sau centrală asigură sau nu asigură locuinţă de serviciu ori suportă sau nu suportă cheltuielile aferente din fonduri publice persoanei respective ori familiei acesteia, precum şi că persoana solicitantă ori soţul, soţia acesteia, copii aflaţi în întreţinere sau orice altă persoană care împreună cu aceasta constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, nu deţin în proprietate sau coproprietate o altă locuinţă în localitatea în care persoana îşi schimbă domiciliul sau îşi stabileşte reşedinţa ori în localităţile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă.
  9. declaraţie pe propria răspundere a absolvenţilor licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie din care să rezulte că la data solicitării primei de relocare prevăzută la art. 76 indice 2 din lege nu au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii, după caz;
  10. declaraţie pe propria răspundere a angajatorului absolvenţilor instituţiilor de învăţământ din care să rezulte că nu are obligaţia, potrivit legii, de a angaja persoana din această categorie, după caz;
  11. certificatul de căsătorie şi, după caz certificatele de naştere ale copiilor sau documentele care atestă situaţia juridică a copiilor faţă de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;
  12. actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale, prin care se face dovada privind componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;
  13. contractul de închiriere înregistrat, conform prevederilor legale, la organul fiscal competent, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;
  14. declaraţie pe propria răspundere privind membrii familiei şi veniturile nete care le realizează persoana singură sau împreună cu familia, pe fiecare persoană, după caz, din veniturile realizate pe fiecare categorie de venit net care se realizează după caz, în luna anterioară lunii în care se depune cererea şi documentele care o însoţesc pentru solicitarea primei de relocare, însoţită de copie de pe extrasul de cont, adeverinţa, talon de plată sau orice alt înscris ori document prin care se atestă venitul net respectiv ce se realizează de beneficiarul acestuia. În situaţia veniturilor care se realizează din cedarea folosinţei bunurilor se anexează contractul de închiriere, înregistrat la organul fiscal competent;
  15. adeverinţa emisă de angajator pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, că este încadrat în muncă şi care atestă venitul net din salarii şi asimilate salariilor realizat sau care se realizează de persoana încadrată solicitantă a primei de relocare, în situaţia în care aceste informaţii nu sunt evidenţiate expres în cuprinsul documentelor prevăzute la punctul 3.

În concluzie, trebuie să vă înarmaţi cu răbdare pentru a duce până la capăt toate formalităţile de mai sus.