Comisia Europeană a publicat raportul privind cetățenia UE!


imageseuComisia Europeană a publicat cel de al treilea raport al său privind cetățenia UE, care face bilanțul progreselor înregistrate începând din 2014 și prezintă acțiuni menite să asigure faptul că cetățenii se pot bucura pe deplin de drepturile lor atunci când lucrează, călătoresc, studiază sau participă la alegeri.

Mai mult ca niciodată, europenii sunt conștienți de statutul lor în calitate de cetățeni ai Uniunii, iar numărul celor care doresc să știe mai multe despre drepturile lor continuă să crească. Patru din cinci europeni apreciază, în special, dreptul la libera circulație, care le permite să locuiască, să lucreze, să studieze și să desfășoare activități comerciale oriunde în UE.

Cu toate acestea, din cauza lipsei de informare, cetățenii UE nu își exercită pe deplin dreptul de a vota la alegerile europene și locale și mulți dintre ei nu au cunoștință de dreptul la protecția consulară asigurată de ambasadele altor state membre ale UE. Raportul din 2017 privind cetățenia UE prezintă prioritățile Comisiei pentru a spori și mai mult gradul de informare pe tema acestor drepturi și pentru a facilita exercitarea lor în practică.