O.U.G. prin care managerilor de spitale le este interzis să deţină funcţii de conducere în partidele politice, respinsă


 spSenatul a respins cu 52 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”, O.U.G. nr. 79/2016 prin care managerilor de spitale le este interzis să deţină funcţii de conducere în partidele politice.

OUG 79/2016 a fost respinsă de plenul Senatului prin votul majorităţii, după ce comsiile juridică şi de sănătate au adoptat şi ele un raport comun de respingere a ordonanţei.

Printre motivele invocate de comisiile Senatului în favoarea raportului de respingere se numără faptul că ordonanţa a fost adoptată fără consultarea factorilor direct implicaţi (autorităţi locale, Colegiul medicilor, instituţii de învăţământ medical superior), că niciun expert în domeniile medicină şi farmacie nu poate face parte din comisiile de specialitate „datorită conflictului de interese extrem de restrictiv reglementat” şi că universităţile de medicină vor fi obligate să îşi reevalueze implicarea în modul de utilizare a echipamentelor.

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, decizională fiind Camera Deputaţilor.