Categories
Protecţia consumatorului Sancţiuni Ştiri

Legea privind reducerea risipei alimentare a fost promulgată

risipa_alimentara

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea risipei alimentare, adoptată de Parlament pe 18 octombrie.

Legea stabileşte definiţia risipei alimentare şi prevede vânzarea la preţ redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum.

Operatorii economici din sectorul agroalimentar vor fi obligaţi să întreprindă acţiuni de prevenire a ripisei de alimente, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea produselor.

Agenţii economici care vor încalca prevederile acestui act normativ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei pentru microîntreprinderi, de la 3.000 la 6.000 de lei, pentru IMM-uri, şi de la 6.000 la 10.000 de lei pentru întreprinderi mari.

În termen de 6 luni de la data publicării legii, autorităţile, împreună cu Ministerul Agriculturii, vor elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor.