Legea privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate, promulgată


casa-cu-lanturi-casa-confiscata
La 14 noiembrie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate.

Potrivit actului normativ promulgat, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în cadrul procesului penal, în proprietatea privată a statului, pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul public al statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice de interes naţional, după caz, sau regiilor autonome de interes naţional, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice.

Bunurile imobile se preiau pe bază de proces-verbal de predare-preluare încheiat între organul de valorificare şi entitatea beneficiară.

,