Creșterea în medie cu 15% a salariilor din Educație și Sănătate


salarii-mari
Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 privind salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd creşterea salariilor mai multor categorii de personal.

Președintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon, a declarat că comisiile de resort se vor reuni din nou pentru a da un raport privind amendamentele adoptate de deputați ce constă în salariile din Educație și Sănătate care vor crește, în medie, cu 15%.

Ne-am pronunțat doar pe anumite amendamente. Când am ajuns la anexe au apărut niște diferențe între ceea ce se susținea de către o parte și alta. Trebuie să ne lămurim și noi, să vedem care sunt cu adevărat grilele cele mai corecte, care asigură acea creștere medie pentru sănătate și pentru educație de 15% în medie. Asta înseamnă că la unii din sistem vor crește salariile mai mult, la alții mai puțin, dar, per total, mai mult de 15% acest buget nu poate în acest moment să susțină. Specialiștii noștri vor analiza aceste grile cu cei de la Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe (…) pentru a face o lege care să se aplice. Nu trebuie să mințim lumea“, a precizat Adrian Solomon.

Potrivit acestuia, discrepanțele în ce privește calcularea sporurilor pentru personalul medical au fost eliminate.

,