Potrivit legislaţiei, instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.
De asemenea instanţa poate suspenda judecata iar încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, hotărârea este definitivă. Aceste prevederi sunt reglementate în art. 2 din Legea nr. 340/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 786/2009 şi au constituit motivul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece restrâng calea de atac a recursului doar la încheierile prin care instanţa de judecată învestită cu cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se pronunţă asupra suspendării judecăţii (în sensul că dispune suspendarea judecăţii). Prin faptul că este limitat dreptul la recurs al celui căruia i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se încalcă prevederile constituţionale invocate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că textul de lege criticat reglementează procedura exercitării şi soluţionării recursului împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză pe rolul instanţelor de judecată naţionale.
Potrivit ştirilor juridice, criticile formulate se referă la o ipoteză normativă pe care textul nu o prevede. Reglementarea distinctă a unei căi de atac împotriva unei categorii de măsuri dispuse de instanţa de judecată nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate al reglementării, motivat de faptul că aceeaşi cale de atac ar trebui să fie prevăzută şi în privinţa altor măsuri pentru care partea interesată are deschisă calea dreptului comun în materie. Altfel spus, nu ne aflăm în prezenţa unei eventuale omisiuni legislative cu relevanţă constituţională care să atragă, potrivit distincţiilor realizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, competenţa instanţei de contencios constituţional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituţionalitate.
Faptul că legiuitorul a apreciat că, din considerente vizând celeritatea soluţionării cauzelor, să ofere o cale de atac, separat de hotărârea de fond, împotriva măsurilor de suspendare a judecăţii în situaţia admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, nu poate fi interpretat ca o restrângere/imposibilitate a utilizării căilor de atac prevăzute de dreptul comun în privinţa încheierilor prin care se dispun alte măsuri, care pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.
Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia, prin Decizia nr. 548/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 862/2016.