Obligativitatea raportării zilnice a stocurilor și operațiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman


medicamente onlineProiectul de Ordin pentru aprobarea obligativităţii raportării zilnice a stocurilor şi operaţiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România de către unităţile de distribuţie angro a medicamentelor, importatori, fabricanţi autorizaţi şi farmaciile cu circuit închis şi deschis a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.

Principalele obiective ale proiectului de ordin sunt de a permite alertarea autorităților competente în cazul scăderii stocurilor de medicamente sub nivelul de stocuri adecvate şi continue pentru acoperirea nevoilor pacienților din România. Astfel, transmiterea zilnică a informațiilor va fi posibilă prin utilizarea unui sistem electronic de raportare dezvoltat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.