Noi reguli privind piața primară a titlurilor de stat! Cine poate fi dealer primar și în ce condiții?


titluri-de-stat
În România piața primară și secundară interbancară a titlurilor de stat emise în formă dematerializată, în lei și valută,  este administrată de BNR. Titlurile de stat sunt obligațiuni care atestă datoria publică și reprezintă împrumuturi ale statului, în lei sau valută, pe termen scurt, mediu sau lung. Este considerat un mod sigur de investiție, pentru că statul nu poate da faliment, iar investitorul să riște să piardă banii.

În Monitorul Oficial 797 din 10 octombrie 2016 a fost publicat Regulamentul BNR nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României ale cărui prevederi intră în vigoare la 1 ianuarie 2017. Regulamentul precizează cine poate participa pe piața primară a titlurilor de stat, adică cine le poate achiziționa la prima emisiune, reguli privind operațiunile de plasare a titlurilor de stat, modalități de evaluare a dealer-ului primar. În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, BNR va emite normele de aplicare ale acestui regulament.

Condiții ce trebuiesc îndeplinite pentru a avea acces la piața primară

Trebuie să existe o autorizație în baza căreia entitățile solicitante să poată tranzacționa în nume și cont propriu și/sau în numele și pe contul clienților titluri de valoare de natura titlurilor de stat, să poată participa la emisiunea acestora prin subscrierea și plasamentul lor, să le poată lua în custodie și să le poată administra. Știrile juridice prevăd că entitatea trebuie să fie participantă la Sistemul de depozitare și decontare a instrumentelor financiare (SaFIR), la Sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat și a rezultatelor adjudecărilor licitațiilor de titluri de stat (GSPM).

În plus, trebuie să încheie un acord cu MFP, să aibă o structură organizatorică proprie, spații pentru a derula operațiunile cu titluri de stat, să țină evidența clienților prin elaborarea de norme specifice.

Criterii pentru dobândirea calității de dealer primar

Acesta trebuie să fie instituție de credit, societate de servicii de investiții financiare sau alte entități acceptate de MFP pentru a derula operațiuni cu titluri de stat. Noutățile legislative prevăd că acesta trebuie să tranzacționeze în nume propriu pe piața internă a titlurilor de stat o perioadă minimă de 6 luni consecutive și să transmită BNR o cerere în care să probeze că îndeplinește condițiile de acces.

În cele 6 luni consecutive acesta trebuie să adjudece, în nume propriu, pe piața primară, printr-un dealer primar deja existent, un volum de titluri de stat exprimat ca valoare ponderată de minimum 2% din totalul valorii ponderate adjudecate de MFP, aferente emisiunilor de titluri de stat denominate în monedă națională și/sau străină în perioada de analiză.  Valoarea de decontare ponderată a tranzacțiilor de vânzare și cumpărare cu titluri de stat emise pe piața locală, derulate în nume propriu pe piața secundară, să reprezinte minimum 3% din totalul ponderat al tranzacțiilor cu titluri de stat derulate pe piața secundară a titlurilor de stat.

În ce condiții poate fi suspendată sau retrasă autorizația de dealer primar?

Se retrage calitatea de dealer primar la cererea dealerului, caz în care retragerea produce efecte începând cu ziua bancară următoare datei la care decizia comitetului de evaluare a fost comunicată acestuia. În cazul în care dealerul primar acumulează trei sancțiuni în 12 luni consecutive i se retrage automat această calitate. Aceeași situația apare și în cazul deschiderii procedurii insolvenței pentru acesta sau în caz de fuziune în care este implicat cel puțin un dealer primar, caz în care comitetul de evaluare va analiza îndeplinirea condițiilor de acces pe piața primară de către noua entitate rezultată ca urmare a finalizării procedurii de fuziune.

Cel care are calitatea de dealer primar suspendată sau retrasă, va avea interzis accesul pe piața primară a titlurilor de stat începând cu ziua bancară următoare datei la care decizia comitetului de evaluare a fost comunicată dealerului primar în cauză, cu excepția accesului la operațiunile în curs de desfășurare privind ofertele de cumpărare la licitație/subscripție depuse anterior momentului primirii notificării.

Rețineți că decizia privind retragerea calității unui dealer primar se notifică de BNR de îndată, celorlalți participanți, prin orice mijloace.

Evaluarea performanței activității dealerilor primari pe piața primară

Se va ține cont de ponderea în valoarea totală adjudecată a titlurilor de stat emise pe termen mediu și lung pentru care se acordă 20 de puncte, ponderea în valoarea totală adjudecată a certificatelor de trezorerie și discount care este cotată cu 10 puncte, rata de acceptare a ofertelor competitive primește 5 puncte și ritmicitatea adjudecării într-un procent de minimum 20% pentru emisiunile de titluri de stat are alocate 5 puncte.

Se va ține cont în evaluarea aspectelor calitative ale activității derulate și de integritatea și derularea în siguranță a activității pe piața primară și secundară, sens în care se pot acorda 4 puncte. Pentru activitatea de marketing și distribuție a titlurilor de stat se acordă 6 puncte evaluându-se emiterea de rapoarte de analiză și cercetare pentru clienți pe piața titlurilor de stat, finanțele publice și situația macroeconomică și eforturile depuse de dealer pentru lărgirea și diversificarea bazei de clienți care investesc în titluri de stat românești.

Ce sancțiuni riscă dealerul primar dacă nu își îndeplinește obligațiile?

Dacă în urma monitorizării activității, se constată că un dealer primar nu a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat, comitetul de evaluare îi va da un avertisment scris. Împotriva acestuia, dealerul primar poate formula contestație în 15 zile calendaristice de la primire. Contestația este soluționată în 30 de zile calendaristice de la înregistrarea sa.

Dacă un dealer primar a desfășurat această activitate pe o perioadă sub 12 luni și a acumulat 3 sancțiuni, i se va retrage calitatea de dealer pentru perioada în care a activat în această calitate. Dacă un dealer nu mai îndeplinește condițiile de acces pe piața primară  a titlurilor de stat sau nu mai îndeplinește criteriile specifice pentru a fi dealer primar, BNR îi va retrage dreptul de acces.

Comisoanele practicate de BNR

Comisioanele practicate de BNR  pentru operațiunile aferente pieței primare a titlurilor au un nivel fix și sunt reevaluate anual. Pentru analiza documentației depuse de instituțiile solicitante în vederea obținerii calități de dealer primar (inclusiv în cazul fuziunii sau divizării în care este implicat cel puțin un dealer primar) comisionul este 100 lei. Comisionul privind înregistrarea clienților dealerilor primari pentru accesul acestora pe piața primară este de 10 lei, iar pentru fișa specimenelor de semnături se percepe suma de 22 lei.