De la 1 ianuarie 2017 anumite activități vor avea un impozit specific. Care sunt acestea și ce reguli se vor aplica ?


impozit-specific
S-a decis că începând cu 1 ianuarie 2017 să se aplice un sistem de impozitare specific pentru firmele care activează în domeniul turistic, restaurante, catering, baruri și alimentație publică. Noutățile legislative prevăd că aceste firme vor achita un impozit specific în funcție de suprafață, de localitate, fără să aibă vreo pondere în acest calcul cifra de afaceri.

Firmele cărora li se va aplica, regulile pe care le vor avea de respectat, suma pe care o vor avea de plătit și termenele până la care trebuie achitat acest impozit sunt prevăzute în legea 170/2016 privind impozitul specific unor activități. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 812 din 14 octombrie 2016. În termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial se vor elabora normele de aplicare ale acesteia.

Ce categorii de firme sunt vizate de impozitul specific anual?

Acesta va fi datorat de contribuabilii care au înscrisă ca activitate principală sau secundară activitățile: CAEN 5510- Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentație n.c.a și 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor.

Vor avea de achitat acest impozit persoanele juridice române care la 31 decembrie a anului precedent aveau înscrisă în actul constitutiv una dintre activitățile de mai sus și nu se aflau în lichidare.

Firmele care se înființează în cursul anului sau cele care apar în urma reorganizării și îndeplinesc condițiile de mai sus, vor achita acest impozit specific începând cu anul următor înființării. Dacă nu mai îndeplinesc condițiile, nu-l vor mai achita începând cu anul următor anului în care nu se mai clasifică pentru acest tip de impozit.

Ce reguli se vor aplica?

Firmele cu mai multe unități determină impozitul specific anual prin însumarea impozitului specific fiecărei unități. Dacă desfășoară mai multe activități (cu excepția celor dintr-un complex hotelier), determină impozitul prin însumarea impozitului pentru fiecare activitate desfășurată.

Știrile juridice prevăd că, dacă apar modificări datorate începerii/încetării unei activități sau se modifică suprafețele, începând cu semestrul următor acestor modificări, contribuabilii vor recalcula impozitul specific pentru perioada rămasă din an/perioada din an pentru care contribuabilul  a existat. Recalcularea se face prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei rămase din an/perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

Noutățile legislative prevăd că, dacă un sat, o comună sau o stațiune turistică de interes local dobândește statutul de stațiune turistică de interes național, firmele din acea zonă vor plăti impozitul specific la nivelul stabilit pentru sate/comune/stațiuni de interes local pentru încă 3 ani de la dobândirea statutului de stațiune turistică de interes național.

Cuantumul impozitului

Pentru vânzătorii ambulanți la tonete de înghețată, pentru cărucioare mobile care vând mâncare și pentru prepararea hranei în standuri și piețe (toate aferente codului CAEN 5610) impozitul specific anual/unitate este de 1.500 lei.

Pentru celelalte activități se va aplica o formulă matematică în care se va puncta diferit rangul localității, suprafața utilă comercială/de servire/de desfășurare a activității, se va aplica un coeficient de zonalitate și unul de ajustare a spațiului tehnic, unitate-locație de desfășurare a activităților.

Plata impozitului      

Acest impozit se achită semestrial până la 25 inclusiv a lunii următoare, dată la care se achită jumătate din cuantumul său. Acest impozit se face venit la bugetul de stat. Firmele care au achitat acest impozit în anul precedent și nu mai îndeplinesc condițiile pentru a-l achita în anul următor, vor aplica sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit.

Inactivitatea sau încetarea activității

Dacă unele firme încetează să existe în cursul anului, impozitul specific se recalculează prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei fiscale corespunzătoare fiecărui contribuabil luând în considerare și modificarea impozitului specific în cursul anului, dacă este cazul.

Noutățile legislative prevăd că, dacă autoritățile competente, retrag definitiv autorizația de funcționare/certificatul de clasificare pentru toate activitățile prevăzute de codurile CAEN ce fac obiectul acestei legi, firmele sunt obligate la plata impozitului pe profit începând cu trimestrul următor retragerii autorizației de funcționare/certificatului de clasificare.

Dacă o firmă intră în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului sau în registrul de la instanțele de judecată, aceasta rămâne în sistemul de impunere reglementat de prezenta lege și nu mai datorează impozitul specific începând cu semestrul următor. Dacă perioada de inactivitate încetează în cursul anului, contribuabilul va datora impozitul specific începând cu semestrul următor celui în care încetează perioada de inactivitate.

Obligația de a respecta anumite termene și reguli

Firmele care achită impozit pe profit trebuie să comunice organelor fiscale aplicarea impozitului specific anual până la 31 martie inclusiv a anului pentru care se plătește impozitul specific. Dacă la 31 decembrie, inclusiv, firmele nu mai îndeplinesc condițiile pentru a achita acest tip de impozit, au obligația de a comunica organelor fiscale ieșirea din acest sistem până la 31 martie inclusiv a anului următor.

Știrile juridice prevăd că firmele care achită impozitul specific țin evidența amortizării fiscale întocmai ca și cei care achită impozitul pe profit. În plus, au obligația de a declara, reține și plăti impozitul pe dividende în cuantum de 16% asupra dividendului brut plătit. Impozitul pe dividende se achită până la data de 25 a lunii următoare celei în care se plătește dividendul.

În plus, firmele care achită impozitul specific au obligația de a întocmi registrul de evidență fiscală în care trebuie să înscrie elementele care sunt luate în calcul la stabilirea impozitului: tipurile de activități desfășurate, coeficienții și variabilele utilizate pentru fiecare activitate care intră sub incidența impozitului specific, numărul de unități, suprafețele de desfășurare a activităților și amortizarea fiscală.

 Dacă-i lege, nu-i tocmeală!

Inițial s-a vrut ca această lege să stimuleze IMM-urile, însă, se pare că s-a transformat într-o formă de colectare a unor sume de bani deloc de neglijat, mai ales pentru micii întreprinzători care nu au o forță financiară care să le permită să mai îndure încă un impozit.

Pentru a vedea că toți ne bucurăm de „egalitate” în fața legii, cei pricepuți la calcule au constatat că o tonetă care vinde înghețată va plăti cei 1.500 lei anual, adică de 2,5 ori mai puțin decât un restaurant de lux de 800 mp din centrul Bucureștiului.

Așadar, este o lege care cred că îi va ucide încet, dar sigur pe micii întreprinzători.