Plafonarea tarifelor RCA – analiza proiectul de Hotărâre


autotrada-craiovaProiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA va fi analizat de Consiliul Concurenţei cu scopul verificării stabilirii corecte a mecanismului fără crearea discriminări pe piaţă.

Reamintim că Legea concurenţei are ca scop protecţia şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

“Conform reglementărilor în domeniul concurenţei, când se constată apariţia unor situaţii de criză, dezechilibre majore între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul, prin HG, poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Consiliul Concurenţei avizează Hotărârea de Guvern care prevede plafonarea tarifelor din punct de vedere al oportunităţii implementării acestei măsuri. În cazul de faţă, Guvernul a constatat o situaţie extraordinară şi a considerat că se impune plafonarea tarifelor de primă RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a fost desemnată, conform OUG 54/2016, să stabilească tarifele maxime de primă pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare”, potrivit Consiliului.