MS: Ordinul privind timpul de muncă și gărzile este în ultimele etape de lucru


medicConform unui comunicat de presă, reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe sindicaliști de la Federația Hipocrat că modificarea Ordinului 870 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar este în ultimele etape de lucru și, în curând, noua formă va fi publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, delegația Federației Sindicale Hipocrat a fost informată că MS caută soluții astfel încât motivarea personalului care lucrează în sectorul sanitar (prin mijloace financiare sau prin reașezarea statutului personalului din sectorul sanitar în societate) să fie în concordanță cu importanța și complexitatea activității pe care aceștia o depun.

“Decizia de mărire a salariilor începând cu data de 1 august, dar și a remunerației pentru gărzile suplimentare începând cu data de 1 octombrie sunt dovezi clare în acest sens”, se precizează în comunicatul MS.