Statul dă bani pentru programul ”Casa verde„!


casa-verde-1
Programul “Casa verde” încurajează persoanele fizice să folosească sisteme de încălzire a locuinței folosind energia regenerabilă prin instalarea unui nou sistem sau prin înlocuirea celor clasice.

Detalii privind actele ce trebuiesc depuse pentru primirea finanțării, condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a se înscrie în program, semnarea contractului de finanțare și decontarea lucrărilor fac obiectul Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial 747 din 26 septembrie 2016 și se aplică de la publicare.

Beneficiarii programului

Beneficiar poate fi orice persoană fizică cu domiciliul în România și proprietar/coproprietar al imobilului unde se va implementa sistemul de încălzire. Imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu. Cel în cauză să nu aibă obligații restante la bugetul de stat/local, să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului și să nu mai fi primit finanțare în cadrul aceluiași program pentru același imobil în sesiunile anterioare.

Depunerea dosarului

După ce se publică pe site-ul Agenției Fondului de Mediu deschiderea sesiunii de finanțare cei interesați vor depune dosarul personal, într-un singur exemplar la Agenția pe raza căreia domiciliază. Știrile juridice prevăd că un solicitant poate depune doar o cerere de finanțare pentru un singur tip de proiect aferent unui singur imobil (construcție și teren). La imobilele cu doi sau mai mulți coproprietari se poate depune o singură cerere de finanțare pentru acel imobil pe sesiune.

Dosarul va cuprinde cererea, actul de identitate, extras de carte funciară pentru informare care este valabil 30 de zile, copia cărții funciare și extras de carte funciară, certificat atestare fiscală, certificat de cazier judiciar, adeverință privind contul bancar al solicitantului.

Verificarea dosarului

Cererile se depun în perioada 10-24 octombrie 2016 și finanțarea se va acorda după principiul primul venit, primul servit. Agenția verifică dosarele și publică pe site care sunt proiectele aprobate și care sunt cele respinse. Cei nemulțumiți pot face contestație în 10 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor. Acestea vor fi soluționate în 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea lor la Agenție.

Acordarea finanțării

Cei ale căror cereri au fost aprobate se vor prezenta la sediul Agenției și vor semna contractul de finanțare nerambursabilă. Cei care nu se prezintă să semneze contractul în 60 de zile de la publicarea anunțului cu data de la care se pot semna contractele, se consideră că au renunțat la finanțare.

Noutățile legislative prevăd că finanțarea este acordată pentru realizarea proiectului propus prin cererea de finanțare, astfel încât orice modificare a tipului de proiect este exclusă. Sumele de bani acordate sunt de până la 3.000 lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare presurizate și până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

De reținut că după aprobarea dosarului, solicitantul este cel care va trebui să suporte investiția (montarea pompei de apă sau a panourilor solare) din proprii bani. Ulterior, pe baza actelor eliberate de firma care livrează și montează instalația va putea să își deconteze banii și să primească sumele de la stat.

Contractul de finanțare nerambursabilă

Acesta intră în vigoare la data semnării și este valabil 12 luni. Proiectul trebuie executat în maximum 10 luni de la intrarea sa în vigoare, termen în care beneficiarul depune și cererea de decontare.

Cererea de decontare a chetuielilor

Vor putea fi decontate cheltuielile efectuate cu achiziția de sisteme de încălzire care folosesc energie regenerabilă (inclusiv cele pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire), cele cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului și TVA. Acestea trebuiesc făcute doar după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.

În scopul primirii banilor, beneficiarii vor atașa la cererea de decontare, contractul de execuție în original, în copie facturile fiscale, acte privind achitarea integrală a facturilor, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în original și extras de cont bancar.

Rețineți că suma aprobată nu se poate suplimenta, Agenția nu acordă plăți în avans și nici nu achită facturile reprezentând avansuri în baza contractelor încheiate între beneficiarii finanțării și furnizorii de servicii/produse/lucrări aferente proiectului.

Monitorizarea proiectului

Având în vedere că statul finanțează acest program, s-a decis că beneficiarul este obligat să mențină investiția realizată pentru cel puțin un an de la expirarea contractului. Știrile juridice prevăd că pe durata monitorizării, personalul Agenției pot efectua vizite la fața locului pentru a vedea dacă investiția realizată este menținută.

Dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului stabilit sau dacă acestea au fost vândute/gajate/înstrăinate în timpul derulării proiectului sau pe o perioadă de un an de la data expirării contractului, finanțarea nerambursabilă acordată va fi recuperată.