Locuințe de serviciu pentru bugetari


download-1Programul “Construcţia de locuinţe de serviciu” aprobat de  Guvern şi publicat în Monitorul Oficial nr. 786/2016, prevede construcţia de locuinţe de serviciu, pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, de la autorităţile administraţiei publice locale/centrale.

Finanţarea Programului va fi asigurată de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Beneficiari ai acestui program pot fi:
– funcţionarii publici,
– angajaţii din instituţii publice centrale şi locale, care nu deţin sau nu au deţinut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Programul se realizează pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL de către autorităţile administraţiei publice locale/ centrale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Terenurile proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se preiau de ANL în folosinţă gratuită, în condiţiile legii, pe perioada realizării investiţiilor“, scrie în actul normativ publicat în Monitor.