Proiect: Modificarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene


descarcare-62Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene.

Prezentul act normativ reglementează, în principal, faptul că:

– se utilizează veniturile încasate din dobânzi acumulate în conturile proiectelor ex-ISPA pentru fondurile transferate de CE pentru compensarea cheltuielilor neeligibile stabilite prin acte emise de autoritatea de management ex-ISPA, aferente fondurilor ex-ISPA şi care revin în sarcina beneficiarilor proiectelor respective;
– sumele reprezentând cheltuieli finanţate din fondul de indisponibilităţi temporare şi care ar putea fi reîntregit în baza acordurilor prealabile emise în aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 135/2007, cu modificările şi completările ulterioare, rămân cheltuieli definitive la bugetul de stat;
– în poziţia bugetară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni Generale, se cuprind sumele necesare achitării CE a notelor de debit emise de aceasta, inclusiv a majorărilor de întârziere aferente, în cazul în care sumele datorate nu pot fi recuperate, în vederea achitării acestora la timp de la structurile de implementare din administraţia publică sau alte entităţi debitoare către bugetul Uniunii Europene în cazul programelor ISPA şi SAP ARD;
– în situaţia indisponibilităţii veniturilor încasate din dobânzi acumulate în conturile programelor PHARE în vederea achitării debitelor faţă de Uniunea Europeană care sunt nerecuperate de la beneficiari/contractori, sunt cuprinse sume în bugetul structurilor de implementare;
– în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de structuri de implementare se cuprind sume necesare achitării debitelor faţă de Uniunea Europeană şi a majorărilor de întârziere aferente acestora, în cazul neachitării la termen de către contractori/beneficiari a sumelor plătite necuvenit, pentru Programele ex-ISPA şi SAPARD;
– în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de structuri de implementare se cuprind sume necesare achitării debitelor faţă de Uniunea Europeană şi a majorărilor de întârziere aferente acestora, în cazul în care acestea nu sunt imputabile contractorilor/beneficiarilor sau structurile de implementare nu au constituit debite în cazul Programului PHARE;
– alocarea sumelor în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de structuri de implementare se realizează cu ocazia legii bugetare anuale sau, dacă este necesar, prin virări de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole în cursul întregului an, şi sumele alocate în acest scop nu pot fi realocate pentru alte destinaţii.