Categories
Administraţie publică centrală Ştiri

Instituirea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor

descarcare-62Conform unui comunicat al Guvernului, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic a supus aprobării în şedinţa de Guvern Memorandumul cu tema: Instituirea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI).

Scopul actului normativ este creșterea calității politicilor publice inițiate de autorități, dar și ale unora noi care pot fi preluate din afara spectrului guvernamental.

La propunerea MCPDC, Guvernul face un prim pas în direcția stabilirii unor reguli asumate în interacțiunea dintre decidenții din Guvern și grupurile specializate din societate (din mediul de afaceri și ONG) cu scopul explicit de a crește, de o manieră transparentă și asumată, calitatea politicilor publice inițiate de Executiv sau preluate de mediul guvernamental. Ne aliniem practicilor europene și celor din SUA care și-au dovedit impactul pozitiv asupra calității deciziilor privind politicile publice, restul prevederilor legale prin care cetățenii în sens larg cunosc și comentează proiectele de acte normative (Legea nr. 52/2003) rămânând obligatorii.”, a precizat ministrul CPDC, Violeta Alexandru.