Noile modificări la Legea de vânzare a terenurilor agricole vor intra în vigoare după ce vor fi discutate cu fermierii


teren_agricolMinistrul Agriculturii, Achim Irimescu a afirmat  că varianta de modificare a Legii privind vânzarea terenurilor agricole va fi publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în cursul săptămânii viitoare și va intra în circuitul de avizare numai după ce va fi discutată cu fermierii.

Astfel, ministrul a precizat că au existat presiuni din partea fermierilor români pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole, în condițiile în care suprafețe mari de terenuri agricole au intrat în proprietatea firmelor străine.

Conform şefului Agriculturii, principala modificare din Lege este cea a limitării achiziției de teren agricol de către persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adaugă și anumite condiții cu privire la cunoștințe de bază în domeniul agricol, desfășurarea unor activității agricole pentru o perioadă de minimum de 5 ani, dar și obligația de a menține destinația agricolă pe o perioadă de 10 ani și abia pe urmă să poată fi făcută înstrăinarea terenului etc.

În luna mai a acestui an, Guvernul a adoptat o OUG prin care decidea să trimită în capitale importante din lume 12 atașați agricoli pentru promovarea produselor românești de foarte bună calitate la export.

La 1 ianuarie 2014, România a liberalizat piața funciară, potrivit obligațiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în țară, demers care a modificat regimul existent până la sfârşitul anului 2013, când doar persoanele juridice aveau acest drept.