Buletinele de vot ar putea conţine şi pozele candidaţilor – Proiect


stampila_vot_02_34146000Potrivit unui proiect propus de un senator UNPR, buletinele de vot ar putea conţine nu doar numele candidaţilor, ci şi pozele acestora. Este iniţiativa senatorului Constantin Popa, care spune că vrea să-i ajute pe votanţi să-şi cunoască mai bine aleşii.

„Faci un lucru bun, îţi apare poza în ziar. Faci un lucru rău, îţi apare poza în ziar. E important ca alegătorul să vadă care e persoana pe care pune ştampila”, precizează Constantin Popa, senator UNPR.

Astfel, propunerea ar pune capăt şi situaţiilor în care alegătorii au fost puşi în mare dificultate, atunci când au avut de ales între mai mulţi candidaţi cu acelaşi nume. Dacă acest lucru se va întâmpla, tipărirea buletinelor de vot va costa chiar şi de două ori mai mult.

Propunerea legislativă va fi votată săptămâna viitoare de senatori, dar deputaţii vor decide în acest caz.