Orice persoană se poate adresa instanţei de judecată în cazul în care are un litigiu. Potrivit principiilor constituţionale justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Este important să ştim că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil. – accesul la justiţie nu poate fi îngrădit. Toate persoanele sunt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. – justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau de orice alte criterii discriminatorii. 

Legislaţia prevede că este important ca atunci când introducem o cerere la o instanţă de judecată să ţinem cont de competenţa materială a acesteia. Competenţa materială are un caracter absolut (părţile nu pot conveni să fie judecate de o altă instanţă decât cea prevăzută de lege). În cazul în care ne adresăm unei instanţe necompetente cererea este respinsă ca fiind introdusă la o instanţă necompetentă. În acest sens vom prezenta un caz practic.

Prin Decizia civilă nr. x pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x, a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantului. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. D. şi E. şi intimaţii F. şi G. privind nulitatea absolută a titlului de proprietate din 2008. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă,  A., invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. x.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 raportat la art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 105 alin. (1) din acelaşi act normativ, apreciază că aceasta este întemeiată şi, în consecinţă, constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:

Este de reţinut, potrivit ştirilor juridice, că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere. În consecinţă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie nu este competentă să soluţioneze cererea de revizuire.