În hotărârea publicată în cauza Aydogdu împotriva Turciei  (cererea nr. 40448/06), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspectul său material și procedural.

Fiica reclamnţilor s-a născut prematur și a murit la două zile după naștere, la spitalul la care a fost transferată pentru tratament de urgență. Medicul a diagnosticat-o sindromul de detresă respiratorie (boala membranelor hialine), care necesita tratament de urgență și dotări tehnice specifice pe care spitalul nu le avea. Copilul a fost dus imediat la spital. Deoarece nu a existat nici un spațiu disponibil în unitatea de terapie intensivă, care a avea incubatoare și echipamente de ventilație mecanică, copilul a fost internat la secția de nou-născuți. În timp ce familia era în căutarea unui spital adecvat, starea fetiței s-a înrăutățit. A doua zi, a fost transferată la terapie intensivă, fiind plasată sub ventilație mecanică, dar a murit la data de 8 martie 2005.

În opinia Curții, problema a fost reprezentată de transferurile prost organizate la spitalul Behçet Uz a copiilor născuţi prematur în alte unități, inclusiv la spitatul Atatürk, precum și de poziția altor spitale universitare din regiune, care „nu au acceptat transferuri de acest gen „. Curtea a notat că spitalul Atatürk nu avea nicio secție adecvată pentru copiii prematuri, nici dotările tehnice pentru a-i îngriji. Această situație cronică, care era general cunoscută, arată că autoritățile responsabile din sănătate trebuie să fi fost conștiente la momentul evenimentelor că exista un risc real pentru viata pacientilor, inclusiv a copilului din acest caz,, și că acestea nu a luat măsuri pentru evitarea acestui risc.

În plus ştirile juridice arată faptul că s-a remarcat faptul că Guvernul nu a explicat de ce luarea unor astfel de măsuri ar fi constituit o sarcină imposibilă sau disproporționată pentru autorități, ținând cont de opțiunile operaționale în ceea ce privește prioritățile și resursele.

Curtea a ajuns la concluzia că Turcia nu a avut suficientă grijă pentru a asigura buna organizare și funcționare a serviciilor din spitalele publice în această regiune a țării, în special din cauza lipsei unui cadru care să stabilească reguli pentru spitale în vederea asigurării  protecției vieții nou-născuților prematur. Curtea a observat în continuare că, pe lângă neglijența atribuită personalului medical, o legătură de cauzalitate a fost stabilită între moartea copilului și problemele structurale mai sus-menționate. Prin urmare, copilul a fost victima neglijenței și deficiențelor structurale care nu i-au permis un tratament de urgență adecvat având loc o nedreptate.

În concluzie statul este obligat să asigure condiţii adecvate în sistemul de sănătate. Punerea în pericol a cetăţenilor atrage răspunderea acestuia pentru situaţiile ivite.