În aprilie 2017, Guvernul României va prezenta Comisiei Europene un plan cu privire la adoptarea euro


676482_euro-peniaze-bankovky-crop-crop-crop-crop-cropMinistrul Finanțelor Publice, Anca Dragu a declarat că Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în anul 2017, un plan cu privire la adoptarea euro, fiindcă este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor în legătură cu adoptarea monedei unice.

“În luna aprilie 2017, Guvernul României va prezenta CE, în cadrul programului de convergență, un plan cu privire la adoptarea euro. Este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor vizavi de adoptarea euro. Ar fi fost frumos să putem adopta euro în 2018, când se împlinesc 100 de ani de istorie modernă. Dar așa ceva nu este posibil. Practic trebuie să avem o analiză amplă și cu termene precise și cu măsuri precise, astfel încât economia României să devină flexibilă și să poată să renunțe la propria monedă și să adopte moneda unei zone monetare”, a precizat Anca Dragu.