Guvernul vrea să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor


casa-pret-2016-credit_w580_h435_q90

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că Guvernul vrea să facă funcţională şi să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor. În acest sens, propune oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe şi utilizarea parteneriatul public-privat pentru construcţia de locuinţe sociale.

În acelaşi timp, Dîncu a anunţat că Strategia Naţională a Locuirii – unul dintre proiectele majore lansate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – va fi lăsată în dezbatere publică până la sfârşitul lunii august.

“Prin această strategie, Guvernul României îşi propune să creeze premisele în vederea asigurării unei pieţe funcţionale şi transparente a închirierii locuinţelor. Cum se poate face acest lucru: prin oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe pe piaţă sau utilizarea instrumentelor precum parteneriatele public-private pentru construcţia de locuinţe sociale. Ne dorim să avem în România o piaţă funcţională de locuinţe care implică atât sectorul public, cât şi pe cel privat, în care sectorul public joacă un rol esenţial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuinţelor pentru grupurile cele mai sărace şi mai vulnerabile”, a scris vicepremierul pe o pagină de socializare.