Distribuţia fructelor proaspete în anul şcolar 2016-2017


fructDistribuţia în şcoli a fructelor proaspete, pe lângă actual program “Cornul şi laptele”, pentru anul şcolar 2016-2017 va fi discutată de Guvern. Astfel, proiectul de Hotărâre, are ca scop stabilirea bugetului, modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.

Reamintim, că programul “Cornul şi laptele” a fost introdus de Guvern în anul 2002, iar ulterior a fost introdus şi programul privind creşterea consumul de fructe, iar banii alocaţi, în cea mai mare parte, provin din fonduri europene.