Categories
Agricultură şi silvicultură Articole Economie Persoane juridice. Societăţi Protecţia consumatorului

51% produse alimentare „românești”, în marile magazine. O măsură benefică? Sau una discutabilă?

foodTot poporul a auzit de ”legea care le cere hipermarketurilor ca 51% dintre produse să fie autohtone”. Pare a fi o idee susținută de bune intenții, în condițiile în care alimentația românului a constat, multă vreme, în produse de import în proporție de 80%, deși ogoarele noastre ar putea produce lejer hrană pentru 80 de milioane de oameni. Totuși, se știe încotro duc adeseori drumurile pavate cu bune intenții. Buna intenție nu-i suficientă. Mai trebuie pricepere, simț al realității!

Legea 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare a fost publicată în „Monitorul Oficial” 534/2016. Există voci care contestă noua lege! S-a susținut, chiar, că anumite prevederi de-ale sale ar contrazice legea fundamentală, care prevede că economia țării noastre e una de piață, întemeiată pe concurență, pe libera inițiativă.

Într-adevăr, Constituția spune că statul e dator să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Tot aceeași lege fundamentală prevede, însă, și că statul trebuie să ocrotească interesele naţionale în activitatea economică, financiară, valutară. Deci, ambele valori trebuie să se bucure de protecție legală!

Un economist din tabăra suporterilor libertății economice ar putea spune că singur consumatorul trebuie să decidă, în orice magazin, care produs merită cumpărat și care, fiind necompetitiv, are să zacă pe raft sau în vitrina frigorifică până ce expiră.

Producătorul și vânzătorul trebuie să ofere calitate și prețuri prietenoase, de vor să reziste pe piață. Or, impunerea unor produse pe alte criterii (cum ar fi zona de proveniență), diferite de criteriile calitative și de preț (care asigură cererea), ar stânjeni libera concurență și-ar preschimba piața din una liberă, într-una supusă controlului. Ceea ce n-ar fi o problemă pentru ideologii cu accentuate înclinații de stânga, care nu se dau în vânt după libertățile economice.

Pe de altă parte, controlul statal suplimentar presupune, întotdeauna, expansiunea aparatului funcționăresc. Deci cresc cheltuielile publice, birocrația, fiscalitatea. Puși în fața unor noi reguli de respectat (musai 51% dintre produse să provină din zone proxime), comercianții vor suporta costuri suplimentare. Deci… prețuri în creștere. Unde-i avantajul consumatorilor?!

 

Ce spune Legea 150/2016?

Acei operatori economici care au calitatea de comercianți persoane juridice autorizate să desfășoare activități de comercializare pentru produsele alimentare au obligația ca, pentru categoriile legume, fructe, miere, carne, ouă, lactate și panificație să-și procure aceste produse în proporție de minimum 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, din „lanțul alimentar scurt”.

Ce este acest „lanț scurt”? Vom vedea de-ndată, dar nu mai înainte de-a preciza că încălcarea acestei prevederi, care va fi valabilă după șase luni de la publicarea în „Monitorul Oficial”, va atrage o amendă de până la 150000 de lei, minimul fiind de 100000 de lei!

Lanțul scurt de aprovizionare e definit, așa cum rezultă din anumite știri juridice, ca un lanț de aprovizionare ce presupune un limitat număr de operatori economici angrenați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori, consumatori. Observație: aici s-ar putea încadra și producătorii din statele vecine, aflați în imediata apropiere a graniței, nu doar cei din România!

Din ultimele știri din contabilitate rezultă că exceptați de la regulă (regula celor 51%) vor fi comercianții care înregistrează o cifră de afaceri netă anuală sau dețin active totale de până la 2000000 euro, sumă echivalată în lei. În consecință, sunt vizați de către regula celor 51% marii comercianți din domeniul alimentar, în cel mai direct mod cu putință.

Din fericire – pentru consumatorii de fructe exotice și pentru marile magazine – noile prevederi (privind cele 51% produse provenite din lanțul scurt de aprovizionare) nu vor fi aplicate și-n privința fructelor exotice importate din alte țări.

Ar fi fost culmea ca și 51% dintre nucile de cocos să provină, obligatoriu, tot din România! N-ar fi, însă, exclus ca, într-o zi, prin inginerie genetică să fie creați primii cocotieri rezistenți la gerurile carpato-danubiene. Chiar și-atunci, în vremurile în care „va face plopul pere”, gustul nucilor de cocos autohtone și modificate genetic nu va egala gustul celor tailandeze.

Comercianții care au calitatea de persoane juridice autorizate ce desfășoară activități de vânzare pentru produsele alimentare vor avea îndatorirea organizării unor evenimente de promovare și comercializare a produselor alimentare românești, cu respectarea legislației sanitar-veterinare. Consiliilor locale le revine îndatorirea de-a stabili frecvența unor asemenea de evenimente și orarul de funcționare.

Nesocotirea prevederii o să-l conste strașnic pe comerciant, după cum rezultă din ultimele noutăți legislative. Amenda pornește de la 50000 și poate ajunge la 100000 de lei!

 

Liberă concurență vs. control și protecționism

În principiu, este de dorit să creștem economic „prin noi înșine”. Dar politicile protecționiste nu echivalează mereu cu bunăstarea cetățenilor ori a producătorilor băștinași. Ideal e să fie găsit un echilibru între interesele producătorilor locali și interesele marilor comercianți, astfel încât nici consumatorii să nu fie nevoiți, finalmente, să scoată mai multe parale din buzunar, pentru alimentele de bază. Protecționismul extrem poate conduce la prețuri obeze, la neatractivitatea pieței pentru investitorii străini – prezenți și viitori. La urmă, va avea de pierdut toată lumea. Nu doar hipermarketurile.

Noile măsuri par inspirate dintr-un soi de patriotism economic, care multă vreme a lipsit din peisajul românesc. S-ar putea ca trecerea la o extremă la alta, îmbrățișând protecționismul cu patimă și introducând subit îngrădiri pe piața liberă, să nu fie o măsură care să ne priască.

Deși România dispune de posibilități agricole uriașe (nevalorificate!), ani la rând s-au consumat cu precădere alimente de import. Au fost vremuri (anii ′90) în care ni se părea că mărfurile românești lasă de dorit, la capitolul calitate. Concepție falsă, falimentară. Mărfurile românești nu erau, în genere, lipsite de calitate. Erau cele importate mai aspectuoase, mai frumos ambalate.

Acum tendința pare a se inversa. Sunt cetățeni care declară că le-a ajuns usturoiul cultivat pe țărmurile Fluviului Galben, brânza provenită de la sud de Dunăre, roșiile din Anatolia sau fasolea importată de te miri unde. Vor alimente românești!

Este firesc să vrem și produse autohtone, să dorim dezvoltarea economiei locale. Dar, sigur, nu suntem primii care-au aplicat măsuri de protecție a producătorilor agricoli autohtoni. Tocmai de aceea ar trebui să privim cu băgare de seamă la ce-a funcționat și ce n-a mers în orgada altora. De pildă, să ne întrebăm cum de-au ajuns venezuelenii în situația prezentă, deloc strălucită.

Să ne inspirăm și din experiențele altora. Pentru că legile pieței libere, ale cererii și ofertei, funcționează aidoma peste tot și pentru că economiile naționale sever controlate, centralizate, au dat chix suspect de des. În absolut orice domeniu, controlul sufocant, dus la extrem, este etapa ce precede și anunță haosul, dezordinea. Să fim patrioți, inclusiv în plan economic, însă și realiști!