Ana Birchall solicită ca Legea insolvenței să intre în vigoare în septembrie


insolventaAna Birchall, deputat PSD, face apel la toți factorii de decizie ca Legea insolvenței persoanei fizice să intre în vigoare la finele lunii septembrie, precizând că fiecare zi care trece fără aplicarea acestui act normativ este un deserviciu adus românilor “sufocați de datorii”.

“Fiecare zi care trece fără ca legea insolvenței să intre în vigoare este o greșeală și un deserviciu adus românilor sufocați de datorii. Așa cum am susținut de la început, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice a fost o greșeală. Argumentele invocate de Guvern și de Consiliul Superior al Magistraturii pentru amânarea intrării în vigoare sunt aceleași pe care le-am auzit în discuțiile din comisii când am lucrat împreună pe această lege în ultimii doi ani de zile”, a precizat Birchall.

Astfel, după părerea sa, “necesitatea intrării în vigoare cât mai curând a Legii nr. 151/18.06.2015, Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice, este reclamată de realitatea din România, astfel încât debitorii de bună credință, aflați în necaz financiar, să poată să fie ajutați și să nu mai stea cu frica de teamă că își pot pierde agoniseala de o viață sau că pot fi executați silit”.