Lansarea primului program de masterat pentru studii rome


descărcare (1)La Brașov a fost lansat primul program de masterat pentru studii rome,  fiind destinat tuturor absolvenților de învățământ superior interesați de problematica politicilor publice cu privire la grupurile vulnerabile, în special comunitățile rome.

Ciprian Necula, secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene, a afirmat că este pentru prima dată când se organizează un master de studii rome, în cadrul căruia masteranzii “vor învăța despre această comunitate într-un mod foarte complex”.

[…] Este un pas firesc în România, pentru că avem un număr mare de studenți absolvenți din această comunitate, undeva la 7.000 de persoane. Acest program de masterat poate fi urmat nu numai de tineri absolvenți de studii superioare romi, ci și de absolvenți neromi, interesați de această problematică. Masterul se adresează tuturor, fără niciun fel de bariere, bineânțeles trebuie să treacă un examen”, a precizat Necula.

Astfel, programul de masterat este bogat în oferta educațională, având o abordare multidisciplinară din perspectivă sociologică asupra comunității rome, una de dezvoltare comunitară, atât pe politici publice, cât și despre istorie, etnografie, abordare europeană pentru această comunitate.