Categories
Articole Internaţional

Hotărâre CEDO. Cauza Ignătescu şi alţii împotriva României

download (19)

Oricine poate introduce o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dacă sunt respectate anumite condiţii stricte impuse de aceasta pentru a nu se împovăra inutil grefa instanţei. Mai mult, introducerea unei plângeri este posibilă doar într-un termen de 6 luni de la data ultimei decizii interne. Termenul curge de la data pronunţării deciziei definitive, dacă reclamantul a fost prezent, sau de la data comunicării, dacă acesta a absentat.
Considerăm că termenului de 6 luni este un termen imperativ, iar consecința juridică a nerespectării acestui termen este respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă, adică Curtea, nu va mai examina pe fond cererea adresată de către petent tocmai datorită nerespectării unei condiții de admisibililitate a formulării unei astfel de cereri.

În Monitorul Oficial nr. 546/2016 a fost publicată Hotărârea 17/2015 prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în Cauza Ignătescu şi alţii împotriva României, hotărâre care poate fi consulată pe portalele juridice.

Care sunt circumstanţele cauzei?

La originea acestei cauzei se află zece cereri îndreptate împotriva României, prin care două societăţi române şi treisprezece resortisanţi români au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Circumstanţele cauzelor arată că instanţele interne au pronunţat decizii potrivit cărora reclamanţii erau îndreptăţiţi la plata anumitor sume şi/sau la luarea de către autorităţile statului a anumitor măsuri în favoarea lor. Cu toate acestea, reclamanţii nu au putut obţine în termen rezonabil punerea în executare a deciziilor pronunţate.

Curtea a conexat toate cererile având în vedere obiectul similar al cererilor.

Care sunt dispoziţiile care se consideră că s-au încălcat?

Reclamanţii s-au plâns că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor le-au încălcat dreptul de acces la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, şi, de asemenea, dreptul de proprietate, astfel cum este prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, constituindu-se o nedreptate.

Ce a observat Curtea?

Curtea observă că hotărârile în speţă dispuneau ca autorităţile competente să execute diferite obligaţii în natură sau să plătească reclamanţilor anumite sume de bani. Mai mult se susţine că dreptul de acces la o instanţă, protejat de art. 6, ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie – care dă naştere unei creanţe certe sau la anumite acţiuni care trebuie întreprinse în favoarea reclamantului, care ar trebui considerate un “bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 – să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Prin urmare, ţinând seama de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul părţilor şi de natura obligaţiilor stabilite prin deciziile judecătoreşti, Curtea constată că autorităţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin şi în timp util hotărârile pronunţate în favoarea reclamanţilor. Considerentele menţionate anterior sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în toate cererile.

Care sunt sancţiunile aplicate statului?

Curtea a stabilit ca statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în executare a hotărârilor neexecutate încă. De asemenea trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, sumele menţionate în tabelul prevăzut în hotărâre, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii. Iar de la expirarea termenului de trei luni menţionat anterior şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

Concluzii

Ştirile juridice arată că statul român trebuie să pună în aplicare hotărârea menţionată mai sus în termenul prevăzut iar pentru evitarea unor astfel de situaţii trebuie să aibă în vedere ca executarea hotărârilor să nu rămână într-un stadiu latent deoarece se doreşte o eficientizare a sistemului judiciar.