O nouă emisiune de titluri de stat, dedicată persoanelor fizice. Ești tentat să devii investitor?


growDe multă vreme circulă prin țara noastră o zicătoare care sună cam așa: „cine nu cască bine ochii, cască larg buzunarele”. Prin buzunarele larg căscate suflă vântul cu putere. Odată iscat, vântul nu se mai oprește, riscând să smulgă buzunarele cu totul. Ca să-l faci să înceteze, trebuie reumplute buzunarele.

Numai banii pot umple buzunarele până la refuz, fără a strica niciodată estetica ținutei. Tot românul știe că banul te-nvață a vorbi iar haina te învață să mergi pe drum. Și că paralele deschid larg cele mai inaccesibile uși.  

Oamenii – cei mai mulți – muncesc pentru bani. Dar există și situații în care banii muncesc pentru om. Ajuns în această situație, în care paralele îi sunt slugi credincioase, care robotesc 24 de ore din 24 pentru a-i clădi prosperitatea, oricine își va merita pe deplin numele de investitor.

Desigur, un investitor este mai precaut și mai dibaci decât concetățenii noștri care se îmbulzeau să-și depună agoniseala de-o viață la jocurile piramidale, acum două decenii. Ne-ar prii ceva mai multă educație financiară și astăzi!

 

Noutăți legislative

În „Monitorul Oficial” 518/2016 a fost publicat Ordinul 1079/2016 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice, ediția „Centenar”, în cadrul programului „Fidelis”. Care centenar? Pesemne că al Marii Uniri de la 1918!

Titlurile de stat sunt destinate persoanelor fizice rezidente ori nerezidente, cu condiția să fi împlinit vârsta de 18 ani până în data închiderii ofertei. Perioada ofertei este 11.07.2016-29.07.2016. Prețul de emisiune reprezintă sută la sută din valoarea nominală a unui titlu de stat, adică 100 de lei pentru un astfel de titlu. Data emisiunii? Este 4.08.2016. Data la care dobânda începe să se adune coincide cu data emisiunii.

Data scadenței este 4.08.2018. Data selecției celor ce vor beneficia de bonusul de dobândă este 3.08.2018, în vreme ce data la care va fi achitat acesta este 6.08.2018, potrivit noilor știri din contabilitate. Beneficiarii bonusului de dobândă vor fi selectați, deci, cu o zi înainte ca titlurile de stat să ajungă la scadență.

Cum va fi efectuată selectarea? Conform recentelor știri juridice, în acest scop va fi folosită funcția „random” din Excel, prin care vor fi selectați „câștigătorii” dintre cetățenii deținători de titluri de stat, pe baza codurilor numerice personale.

Cel mai important aspect, din perspectiva investitorului, e rata dobânzii. Aceasta va fi una fixă, fiind egală cu 2,15% pe an. Nu-i o dobândă extraordinară, dar se află deasupra multor dobânzi de-ale depozitelor bancare.

În orice caz, investitorul trebuie să aibă în minte problema riscurilor. Titlurile de stat sunt investiții relativ sigure. Din punct de vedere investițional un depozit bancar e și mai sigur. Avantajul titlurilor? Impozitarea, după cum se va vedea ceva mai jos.

 

Care sunt riscurile?

Așa cum este normal și onest, Ministerul de Finanțe, ca emitent, le-a prezentat posibililor investitori posibilele riscuri. Să vedem, acum, ce riscă cei dispuși să dea statului „bani cu împrumut”, prin achiziționarea titlurilor.

Riscul nr. 1: schimbările legislației, care, uneori, pot avea repercusiuni nedorite. Știm cu toții că în România nu-i de joacă cu modificările legislative. În contextul actual a devenit imperativ, pentru orice investitor serios sau antreprenor, să urmărească atent aparițiile din „Monitorul Oficial”.

Riscul nr. 2… derivă din primul. Se referă la schimbările de legislație fiscală! Legislația financiar-fiscală se modifică uneori chiar și peste noapte. Investitorii persoane fizice care până acum erau scutiți de anumite biruri prin puterea legii, pentru veniturile obținute din tranzacționarea titlurilor de stat, s-ar putea pomeni că trebuie să scoată bani din buzunar, pentru noi impozite.

Riscul nr. 3: rata dobânzii. Potențialii investitori sunt avertizați asupra riscului scăderii prețului tritlurilor de stat, consecință a schimbării dobânzii de pe piața monetară interbancară. E adevărat că rata dobânzii titlurilor de stat este fixă (2,15%). Dar prețul lor de piață se poate modifica de la o zi la alta.

Dobânda de piață sporește? Prețul titlurilor de stat cu rată fixă se va reduce, până ce randamentul lor va ajunge la un nivel asemănător dobânzii. Dobânda de piață scade? Prețul titlurilor de stat cu dobândă fixă va urca, până la aproximativa egalare a dobânzii, de către randament.

Aspect important: pentru posesorul titlurilor de stat cu dobândă fixă care le păstrează până la data scadenței nu mai contează modificările prin care trece dobânda de piață, întrucât rambursarea se va efectua la valoarea nominală. În schimb, vânzarea anterioară scadenței nu va fi o alegere fericită, cât privește randamentul, dacă dobânda de piață s-ar modifica în sus.

Investitorii sunt avertizați că valoarea de piață a titlurilor de stat este dependentă de evenimentele economice, financiare, politice, fiind incluși factorii ce influențează piețele de capital.

 

Venituri impozabile?

În prezent, veniturile pe care le dobândesc persoanele fizice rezidente din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat nu intră în categoria celor supuse impozitării, în acord cu noul Cod Fiscal. La fel, veniturile obținute de către nerezidenții din România din dobânzile și din tranzacționarea titlurilor de stat sunt scutite de impozit. Dacă totul va merge „ca pe roate”, cei care vor avea răbdare doi ani, până la scadență, vor avea de câștigat. Și nimic de dat.

 

Vor da buzna românii, la titlurile de stat?

Se plănuiește emiterea unui milion de titluri de stat iar dacă se va considera oportun se va realiza o suplimentare. Dobânda va fi plătită anual. Bonusul de dobândă are valoarea de 1000 de lei și se achită, către cei cărora li se cuvine, la data achitării valorii nominale (6.08.2018). Vor fi acordate bonusuri de dobândă până la o valoare totală de 100000 de lei. 100 de deținători de titluri de stat vor fi selecționați, pentru a le fi oferită contravaloarea unui bonus de dobândă.

Valoarea unei subscrieri nu va putea fi mai mică de 100 de lei, adică prețul de emisiune al unui titlu de stat, în vreme ce valoarea maximă a unei subscrieri va putea fi de 1000 de ori mai mare. Pot fi realizate și mai multe subscrieri de către un investitor, dar valoarea lor cumulată nu poate depăși 100000 lei.

Ordinul 1079/2016 a fost emis de către Ministerul Finanțelor Publice în scopul finanțării deficitului bugetar, refinanțării datoriei publice și aprobării prospectului de emisiune a unor titluri de stat hărăzite doar persoanelor fizice, titluri cu o valoare nominală totală de 100 000 000 de lei.

Se precizează că faptul că ministerul finanțelor poate să majoreze, dar și să diminueze valoarea nominală totală, după cum se vor arăta condițiile de piață. Se speră că acestea din urmă nu vor fi unele vitrege. Oare se vor bucura de căutare titlurile?