Transparenţa cheltuirii banului public


bani

Preşedintele a promulgat modificarea Legii nr. 544/2001 care extinde categoria instituţiilor care se supun rigorilor accesului liber la informaţii de interes public.

Astfel, partidele, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care primesc finanţare de la buget, vor fi obligate să ofere cetăţenilor date despre cum cheltuie banii de la stat.

Acum,  articolul 2 litera a) din Legea nr. 544/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23 octombrie 2001, are următorul cuprins: a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ – teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici.”

Politicienii sunt de acord cu noua formă a legii, promulgată de şeful statului.